„-Dragonule, spune-ne o poveste, te rugăm! –
stărui Pisica, privindu-l cu ochi mari, în timp ce Câinele se agita, clămpănind
să prindă un fluture, printre flori şi buruieni.
Dragonul o privi cu ochii lui scânteietori şi îşi
coborî capul în semn de încuviinţare. Apoi se ridică semeţ, privind în zare,
peste dealuri şi începu să povestească pe un ton cald, nefiresc unui dragon:
-Era o zi de vară, frumoasă... ca aceasta, dacă nu
mă înşel.
-Hai, Dragonule, nu eşti atât de bătrân – se
miorlăi Pisica.
-Nu sunt, dar după un număr de ani, începi să
crezi că toate zilele sunt la fel – oftă Dragonul. În orice caz, era o zi
frumoasă de vară, pentru că era câmpul plin de maci şi oamenii sclipeau printre
ei ca gemele mărunte de sticlă. Îi priveam de sus, din zbor, iar ei se speriau
de umbra mea.
-Oamenii chiar sunt de sticlă – conchise Pisica,
mustăcind. Sunt foarte fragili...
-Ba... chiar... deloc – gâfâi în sfârşit şi
Câinele, sătul să-şi alerge himera colorată. Eu ştiu... mai bine decât voi...
oamenii îmi sunt cu toţii prieteni. Ei îmi dau mâncare şi ne jucăm împreună şi
mă apără de frig şi ploaie şi zăpadă.
-Însă toate acestea vin cu un preţ – adăugă
Pisica, pe un ton afectat.
-Nu este un preţ – zâmbi Dragonul – dacă îl plăteşti
bucuros, aşa cum îl plăteşte Câinele. El este fericit între oameni şi chiar
dacă nu e liber ca noi, îi iubeşte şi apreciază compania lor altfel decât am
aprecia-o noi, Pisico.
-Prea bine – încuviinţă şi mai gravă Pisica.
-Şi cum spuneam... era o zi frumoasă de vară şi
oamenii mişunau pe câmpuri şi prin curţile lor.
-Cu tot cu câini!? – sări Câinele, curios.
-Cu tot cu câini, amice – aprobă la fel de calm
Dragonul, zâmbind. Desigur, făceau cu toţii hărmălaie mare când mă vedeau, dar
sunt obişnuit. Însă mai mare hărmălaie au făcut mai târziu, când s-a întâmplat
grozăvia...
-Care grozăvie!? – întrebă Pisica, făcând o
grimasă. Oamenii ăştia se supără numai dacă le laşi un fir de păr pe haine sau
o urmă de noroi în casă... totul este o problemă serioasă la ei – îşi domoli
puţin tonul, de parcă s-ar fi aprobat singură.
-Problemele nu sunt serioase – spuse Câinele. Doar
oamenii sunt serioşi în privinţa lor.
Tovarăşii lui, uimiţi de înţelepciunea Câinelui,
tăcură pentru câteva clipe... era ciudat pentru ei un animal care era în stare
să-şi alerge coada şi care putea da astfel de răspunsuri totodată. Dar în fond,
ei înşişi erau un grup ciudat – un câine, un dragon şi o pisică...”
Mai citi o dată cu atenţie, apoi aşeză hârtia în
teancul de lângă maşina de scris, sub o carte aşezată peste ele ca greutate, să
nu le zboare vântul prin fereastra deschisă. Zâmbi, gândindu-se că nuvela pe
care o scria era aproape gata. Era o ficţiune, incontestabil, dar era totuşi o
ficţiune pe care autoarea o trăise, sub o formă sau alta. Gândea că ea s-ar fi
asemuit Pisicii, egoistă şi mizantropă cum era. Şi gândurile o purtau
departe...
Zâmbi din nou. Se ridică de sub fereastra uriaşă
din mansardă, păşi pe vârfurile picioarelor desculţe şi se opri în faţa
oglinzii. Îşi strânse cu grijă buclele roşcate într-un coc, apoi îşi dezveli
uşor unul dintre umeri. Fără să simtă, pielea i se colorase într-o nuanţă uşor
aurie sub razele soarelui care intrau cu voioşie prin fereastra deschisă sub
care scrisese câteva ore în continuu. Privi înapoi, prin ea, spre cerul
albastru de vară şi auzi freamătul valurilor.
Se întoarse la oglindă şi îşi puse la gât un
medalion, imaginându-şi că era o prinţesă care îşi primea podoabele regale.
Pielea fină şi catifelată se făcu precum pielea de găină sub atingerea rece a
metalului, dar avea un aspect la fel de preţios. Îşi admiră cerceii discreţi în
formă de fluturi şi rochia albă, simplă, apoi coborî în grabă treptele şi ieşi
în verandă. Privi spre plajă şi oftă. Tot ce îşi mai dorea era un apus cu aromă
de cafea şi coniac bun...
Ți se potrivește de minune genul acesta de scriitură. Adică mie îmi place foarte mult. Alegoriile, dialogul, construcția - toate sunt spumoase și captivante în ambalajul pe care îl propune genul ăsta. Mi-a plăcut foarte mult. E o simplitate venită din complexitatea în textul ăsta, iar ăsta nu-i deloc un lucru ușor de realizat. Frumos.
RăspundețiȘtergereIniţial mi s-a părut ciudată asocierea, dar şi interesantă. Aşa că am adăugat un pic de umor şi puţină sofisticare, iar rezultatul este ceea ce se vede. Mulţumesc pentru cuvintele frumoase!
Ștergeremi-a plăcut cum ai "legat" lucrurile ce îmi sunt dragi ;)
RăspundețiȘtergerefrumoasă idee ;)
Să zicem că a fost mai mult o coincidenţă. Am fost inspirat, dar mă bucur că ţi-a plăcut.
ȘtergereScriitorii transpun în scrierile lor temperamentul, personalitatea, uneori fără să realizeze pe moment...
RăspundețiȘtergereÎmi place! Deşi deloc neinteresantă, ţi-a ieşit deconectarea de la partea iniţială - nuvela şi focusarea pe acest personaj feminin egoist - scriitoarea, dar totuşi, încărcat şi cu o doză de romantism.
Dacă şi-ar minţi cititorii, scriitorii nu ar mai fi scriitori, ar fi simpli vânzători de iluzii. Îmi pare bine dacă spui că mi-a ieşit pasajul. Mulţumesc! :)
ȘtergereAşa este! Cu plăcere! :)
Ștergere:)
ȘtergerePlutește o armonie văratică peste acest text, marină în complexitatea ei, ceea ce îi oferă o frumusețe aparte. :)
RăspundețiȘtergereNu am vrut să leg totul prea mult de timp, ci doar să creez percepţia lui. Mulţumesc şi ţie! :)
Ștergere