Imi ploua in geam, dar mai
tare imi ploua in inima. Nori grei stau sa cada din cer, dar mai greu imi este
sufletul. Un fum alb se ridica dintr-o flacara stinsa de ploaie, dar in mine
arde un foc mocnit care nu se mai stinge. Uneori as vrea sa il las sa arda pana
cand ar arde si cenusa. Ori sa las ploaia sa cada si sa il stinga. Sa scap de
urme si de arsuri. Dar nu se poate. Sufletul meu inoata in cenusa, iar in jurul
lui pluteste jarul inca aprins.
Emotii dulci si amare,
amintiri delicate si taioase, vise cu parfum de vara ori melancolie de toamna,
cu fiori reci de iarna ori bucurii de primavara, toate plutesc in jurul unei
constelatii de mult apuse. Un soare mic si rosu a ramas in locul a ceea ce a
fost candva, amintind ca distantele si formele sunt aparente. De aceea este
usor sa visam ca putem strabate Universul, dar nu putem strabate drumul dintre
sufletele noastre...
Ne mintim atat de frumos cu
vise si iluzii, cu oameni si umbre, cu planuri si sperante, cu sentimente si
placeri... vorbe goale... Ce rost au toate, cand eu doar trec prin viata?
Visele se destrama, chipurile se amesteca, umbrele se atenueaza, planurile se
schimba, sentimentele se uita si realitatea geme. Geme sub povara propriilor
defecte. Si nu putem trai cu totii in lumile noastre perfecte, departe de ea.
Uneori mai trebuie sa si infruntam realitatea. Sa lasam doua lumi incongruente
sa se suprapuna...
O umbrela zboara in ploaie
purtata de vant. Cineva a pierdut-o ori poate a aruncat-o. Imi aminteste de
mine... si eu ma las purtat de vant si nu imi gasesc locul. Poate ca asa facem
si cu oamenii... suntem apropiati, gata sa ne ajutam reciproc cand e nevoie,
insa cand incepe furtuna, ei se strica sau nu sunt suficienti si ii aruncam ori
ne zboara din maini spre alte orizonturi. Si nu stim niciodata daca noi i-am
aruncat ori ei au vrut sa plece...
Cu totii suntem trecatori...
nu timpul trece in viata oamenilor, ci oamenii trec prin timp. Si totul
dispare... La inceput, ne pare rau si am vrea sa recuperam lucrurile. In timp,
insa, nu mai doare. Balanta se echilibreaza... cel putin pana gasim ceva care
sa incline din nou balanta si sa ne aminteasca pierderea. Ar putea fi o simpla
lipsa, dar o lipsa poate fi suplinita, pe cand o pierdere poate fi doar
regretata – ce se pierde nu se mai intoarce, pe cand ce lipseste poate fi
adaugat. Ce rost ar avea sa regret lipsurile, oricum? De fapt, ce am eu?
Ploaia este frumoasa cand
stai la adapost. Dar cine are curajul sa mearga prin furtuna? Cine are curajul
sa aprinda o flacara in bataia vantului? Cine are curajul sa ma tina de mana
fara alta protectie decat zambetul de pe buze? Sigur... cine ar avea nevoie de
o umbrela stricata... Poate ca am fost mai mult ori mai putin, dar cine ar fi
vazut dincolo de stropii de ploaie, dincolo de norii cenusii, dincolo de vantul
turbat? S-au grabit sa se considere respinsi, uitand ca puteau ramane, daca isi
doreau. Ori poate s-au grabit sa isi asume riscul de a ramane, fara a cunoaste
consecintele...
Am strans din trecut o
inundatie... o galeata de „te cunosc mai bine decat ma cunosti tu”, un butoi de
„iti promit ca nu te voi dezamagi”, inca un butoi de „voi fi langa tine mereu”,
o cisterna de „ai incredere in mine” si un pahar de „te iubesc”. Toate s-au
revarsat cu amaraciune si raceala intr-o ploaie infinita. Pe toate le-am strans
apoi cu greu in vase, iar din ele au ramas doar povestile. Ce sunt oamenii,
daca nu povesti? Povesti care se pierd in negura timpului. Si se spune ca
fotografiile imortalizeaza momentele... dar a vazut cineva o fotografie care sa
reziste unei furtuni?
"Ploaia este frumoasa cand stai la adapost. Dar cine are curajul sa mearga prin furtuna? " exaaaaaaact !!! Nimeni nu mai are curaj pentru a face ceva, nimeni nu e destul de responsabil pentru a-si asuma riscuri..
RăspundețiȘtergereNu neaparat curaj... curaj au multi. Mai degraba e responsabilitatea cea care lipseste :)
Ștergere"Ce sunt oamenii, daca nu povesti? Povesti care se pierd in negura timpului. Si se spune ca fotografiile imortalizeaza momentele... dar a vazut cineva o fotografie care sa reziste unei furtuni?" iubesc ce ai scris aici! este splendid (deci fur ;)) )
RăspundețiȘtergereMultumesc, imi pare bine. Poti fura, esti de incredere :))
ȘtergereAm uitat: daca imi permiti, voi folosi cateva citate pe pagina de facebook Life&Soul...bineinteles, cu link catre blogul tau, cu numele tau si cu numele textului din care fac parte acele citate. :)
RăspundețiȘtergereDesigur! :) De ce nu as permite?
Ștergere"Emotii dulci si amare, amintiri delicate si taioase, vise cu parfum de vara ori melancolie de toamna, cu fiori reci de iarna ori bucurii de primavara, toate plutesc in jurul unei constelatii de mult apuse. "
RăspundețiȘtergere"Cu totii suntem trecatori... nu timpul trece in viata oamenilor, ci oamenii trec prin timp."
"Ce sunt oamenii, daca nu povesti? Povesti care se pierd in negura timpului."
SUPERB spus! Felicitari! Faci o treaba minunata aici, pe blog!
Te-ai gandit sa pui cap la cap tot ceea ce ai scris si sa scrii o carte?
Multumesc! Mi s-a mai pus aceasta intrebare de cateva ori si de fiecare data raspunsul a fost acelasi: o carte nu este la fel ca un blog... necesita multa inspiratie si mult talent, cu atat mai mult daca autorul vrea sa o publice...
Ștergere