„Dusmanul dusmanului meu imi este
prieten.” Dar ce te faci cand prietenul dusmanului tau iti este prieten? Cand
aliatul tau este servitorul lui... Cand ura voastra comuna se transforma in
simpatia lor impartasita... Nu incepe o lupta pe care nu o poti sfarsi.
Predicile presupun intotdeauna
existenta unui fundament al raului. Prin comparatie, raul este indicat in forma
cea mai pura si stadiul initial, dupa care el creste si se dezvolta pana ajunge
un cancer complex, raspandit pretutindeni. Poate cel mai cunoscut exemplu este
cel al pesimismului. Pesimismul ne face sa credem ca nu mai exista iubire,
prietenie, valoare in viata... Toate se pierd si existenta este inutila. Umbra
securii se asterne asupra fiecarei bucurii si este doar o problema de timp pana
cand sfarsitul vine mai crunt si mai brusc decat orice inchipuire. Si toate
astea apar din ideea ca nimic nu e ceea ce pare si ca nu tot ce zboara se
mananca.
Pentru sfarsit nu te pregateste nimeni.
Toti iti vor spune doar cat de frumoasa este viata, cat de buna este iubirea,
cat de importanta este familia, cat de valoroasa este prietenia... cat mai
multe minciuni si iluzii care sa te faca sa crezi ca viata este un dar care
merita trait. Vei constata curand ca toate sunt doar amagiri si cu cat vei sti
mai multe despre viata, cu atat vei fi mai dezamagit si mai nefericit. Dar
nimic nu te va dezamagi mai mult si nu iti va pricinui mai multa suferinta
decat insasi oamenii. Pentru ca pesimismul are la baza oamenii, nu raul...
Oamenii sunt cei care iti spun sa pui
suflet in tot ce faci. Evident, fiecare esuare, fiecare dezamagire si fiecare
iluzie te vor face sa crezi ca sunt nenorociti cei care iti spun sa pui suflet.
Dar nenorociti nu sunt ei, ci aceia care iti iau sufletul de acolo de unde il
pui. Bucatica cu bucatica, ciob cu ciob, ei iti fura sufletul si iti devoreaza
emotiile si sentimentele, pentru ca ei nu sunt capabili sa le traiasca. Sunt
doar paraziti care se hranesc cu vietile altora pentru ca vietile lor sunt prea
mizere si prea sarace. Si vor rade de tine si iti vor tine predici despre
pesimismul tau, atitudinea ta negativista si felul in care respingi oamenii de
langa tine, desi ei nu stiu ca oamenii aleg sa plece, iar cei care vor sa
ramana raman chiar si atunci cand arunci cu pietre in ei.
Cine ar putea fi mai buni predicatori
daca nu chiar ei, hotii care striga „hotii”? Vorbesc cu ardoare despre
ipocrizie, dar uita ca sunt primii ipocriti. Condamna cu frenezie egoismul si
aroganta, dar tocmai ei sunt cei mai egoisti si mai aroganti. Iar aroganta lor
atrage si creeaza adevarate fancluburi ale arogantei, desi ei propovaduiesc
calea ignorantei si nepasarii sau nesimtirii. Falsitatea lor nu cunoaste limite
nici macar in fata oglinzii si nu de putine ori reusesc sa se pacaleasca
inclusiv pe ei insisi, cu atat mai mult pe tine, pentru ca daca ei sunt actori,
tu esti naiv...
Iar tu, ca simplu om, privesti si nu
intelegi. Nu intelegi cum ei se bucura de admiratia celorlalti, in timp ce tu
te zbati ca macar sa le atragi atentia asupra ta. Nu intelegi cum ei au o viata
atat de fericita, in timp ce tu masori bucuriile in cate zile nu ai plans si
cate amintiri nu regreti. Si in final, incercand sa le arati ca au gresit fata
de tine, tot ei te urasc! Si iti vor arunca acuzatii de tot felul, incercand sa
te invinovateasca de un esec care nu iti apartine. Pentru ca da, esecul nu este
al tau, ci al lor. Daca nu mai sunteti parti constituente ale vietii fiecaruia
dintre voi si ei te acuza, asta se intampla pentru ca planul lor a esuat. Au
vrut sa te foloseasca, dar nu le-a mers. Iar pentru ca nu au reusit sa isi duca
planul la bun sfarsit, te acuza pe tine pentru ca nu cumva sa para ca
intentiile lor nu au fost nevinovate. Si nu ai cum sa te aperi, pentru ca ei au
dreptate intotdeauna.
Sa zicem ca azi este ziua ta. Primesti
mesaje, urari, cadouri si vizite de la tot felul de prieteni. Insa cel mai mult
iti atrage atentia o felicitare de la o persoana speciala pentru tine.
Inimioara aurie de pe coperta iti da curajul sa visezi la un mesaj frumos, insa
fondul negru pe care este amplasata prevesteste o dezamagire. O deschizi si
descoperi ca este mai mult decat sperai. Dar mai mult nu inseamna si mai bun.
Nu, nu este bine sa ai asteptari. Iar daca speranta moare ultima, nu credeai ca
vei muri tu inaintea ei?
Ei bine, ai citit. Ai aflat ceea ce nu
iti doreai vreodata sa afli si acum nu mai ramane nimic de spus. O adaugi pe
lista dezamagirilor fundamentale ale vietii tale si te rogi in sinea ta sa nu
se repete, sa nu mai cunosti astfel de persoane. Insa timpul avanseaza si odata
cu el avanseaza si oamenii. Nu mai este ziua ta, a trecut ceva timp de atunci,
ai ignorat acea felicitare si persoana respectiva deopotriva. Dar, plimbandu-te
intr-o zi pe strada, vezi acea „persoana speciala”, care poate inca mai este
speciala pentru tine, la brat cu altcineva. Nu va mai vorbiti, nici macar nu va
mai priviti, deci nu aveai cum sa stii despre asta si sa te pregatesti pentru
aceasta priveliste. Dar se vede clar ca ea este fericita si spune tuturor ca el
o iubeste asa cum nu a iubit-o nimeni. De parca stie ea cum a iubit-o „nimeni”
sau oricine altcineva! Le-a acordat si lor aceeasi sansa pe care i-a acordat-o
lui? I-a privit vreodata cu adevarat mai mult decat ca pe un nimeni? Si daca nu...
TU ai primit acea sansa? TU ai insemnat vreodata ceva pentru ea? Probabil ca
nu, dar asta o stii numai tu, pentru ca ea, el si cei din jurul lor cunosc doar
povestea lor de iubire. Poate ca prietenii tai stiu ca ea te-a dezamagit si ca
ai crezut ca poate fi mai mult decat este, dar in timp ce iti vor prezenta
condoleante, o vor felicita pentru noua ei relatie.
Si ar fi bine daca s-ar opri aici. Tu
ai ales sa ignori acea felicitare si pe ea, autoarea... ai fost avertizat in
legatura cu aroganta ei, dar ai crezut ca este genul de eticheta gratuita pe care
o primeste oricine, asa ca ai ignorat si asta. Nu... nu poate fi atat de
simplu, atat de usor. Trebuie sa devina o telenovela, un spectacol public care
sa antreneze si fanclubul acela dupa el si sa starneasca ropote de aplauze din
partea audientei. Astfel si numai astfel acea persoana se poate simti impacata
cu ceea ce a facut si te poate acuza linistita: „credeam ca ti-ai gasit pe
cineva” – de parca ati fi discutat vreodata un astfel de subiect. Insa e clar
ca atunci cand pleci la drum cu un handicap, nu ajungi departe. Si lipsa
comunicarii este poate cel mai grav handicap...
Descoperi ca in astfel de spectacole,
pentru ca nu este singurul caz, prietenii tai sunt si prietenii ei, desi ea se
declara dusmanul tau. Cine pierde? Toata lumea, probabil. Sau poate numai tu.
Dar cel mai mult sigur pierzi tu, pentru ca nu esti capabil sa distingi intre
nuante, intre masti, intre caractere... Toate sunt umbrite de acea secure. Insa
umbra securii iti apartine, pentru ca tu esti securea care spinteca totul in
doua – in bine sau rau, in bun sau gresit, in prieten sau dusman... Pe ea ai
vrut-o ca prietena, apoi ai crezut ca poate fi mai mult si in final, a fost.
Dupa cum spuneam, mai mult nu inseamna si mai bun... Ajungeti la un razboi mut
in care nimeni nu vorbeste, dar toti arunca sageti, trag gloante si scrasnesc
din dinti. Razboiul asta mut iti arata aspecte nebanuite ale acelor oameni
implicati, dar in acelasi timp este cel mai apropiat lucru de un dialog. Ai
spune ca astfel de razboaie sunt pentru copii, dar numai oamenii mari le
poarta si ei nu sunt la fel de deschisi precum copiii...
Ti-ai dori ca astfel de oameni sa nu
mai fie atat de ipocriti si sa aiba macar curajul de a te aborda deschis in
problema lor cu tine. Dar cine tine cont de dorintele tale? Poate ca nu ai
primit gandaci sau antrax in dar de ziua ta, dar asta nu inseamna ca ai primit
cele mai bune intentii. Si cu ce te ajuta anonimatul cand tu vrei sa cunosti
oamenii si sa iti fie apropiati? Poate ca ii stii si poate ca te stiu, dar asta
nu inseamna nimic intr-o lume in care poti arunca un cuvant si se va intoarce
inmiit impotriva ta. Din nou, nu incepe o lupta pe care nu o poti sfarsi... vei
muri pe campul de lupta, dar nu ca un erou. Nu, nu exista astfel de onoruri in
acest razboi.
Curajul este un lucru prostesc.
Demnitatea, insa, este opusul. Daca nu ai curaj sa abordezi pe cineva, inseamna
ca nu ai demnitate. Dar daca ai demnitatea de a aborda pe cineva, trebuie sa ai
si curajul de a fi sincer. Pentru asta inseamna dialogul care ajunge la adevar
– un dialog sincer intre oameni deschisi, fara contradictii, predici inutile,
auto-incriminari, compatimiri, lamentari, ipocrizie, simpatie, prietenie... si
mai ales, fara sfarsit! Un dialog sincer nu se poate incheia. Asta inseamna
dialectica. Dar ei stiu asta?
„Crezi
ca ma cunosti? Nu ai nici cea mai vaga idee, deci poti continua sa ma urasti.”
"Oamenii sunt cei care iti spun sa pui suflet in tot ce faci. Evident, fiecare esuare, fiecare dezamagire si fiecare iluzie te vor face sa crezi ca sunt nenorociti cei care iti spun sa pui suflet. Dar nenorociti nu sunt ei, ci aceia care iti iau sufletul de acolo de unde il pui. Bucatica cu bucatica, ciob cu ciob, ei iti fura sufletul si iti devoreaza emotiile si sentimentele, pentru ca ei nu sunt capabili sa le traiasca. Sunt doar paraziti care se hranesc cu vietile altora pentru ca vietile lor sunt prea mizere si prea sarace."
RăspundețiȘtergereEu cred ca nu sunt de vina nici oamenii care iti spun sa pui suflet in ceea ce faci, nici acei "oameni-paraziti", care traiesc de pe urma emotiilor si sentimentelor tale. Eu cred ca vinovati suntem noi, cei care traim toate aceste emotii si sentimente, cei care esuam si cei care suntem dezamagiti. Depinde numai de noi cum reusim sa ne redresam, cum stiu sa ne ajutam pe noi insine. De multe ori, nu ar trebui sa ascultam de "gura lumii", ci de noi - pentru ca noi ne cunoastem cel mai bine!
In alta ordine de idei, felicitari pentru articol! Ai spus lucruri la care nu m-as fi gandit, desi fac parte din viata noastra cotidiana. Ai spus lucruri care mi-au dat un ragaz de meditatie.
Pai am spus la un moment dat ca noi suntem cei care nu reusim sa distingem nuantele si de aici apar problemele. Niciodata nu ar trebui sa ascultam de "gura lumii", ci doar de sfaturile venite de la cei carora le pasa. Insa inainte sa le pese lor, ne pasa noua si asta aduce de multe ori probleme. Nu stiu daca exista vreo cale de mijloc pentru ca nu cunosc oameni absolut fericiti. Fiecare are zile bune si zile rele... depinde doar in ce masura le aprecieaza.
ȘtergereMultumesc pentru felicitari, ma bucur ca am reusit sa va pun pe ganduri.
Asa este, mai devreme sau mai tarziu, toti descoperim adevaratul chip al vietii. Pentru unii are un chip vesel, pentru altii unul trist, dar este cum este, pentru ca viata noastra depinde si de noi, dar depinde si de oamenii din jurul nostru. Asta imi reaminteste ca iadul este aici pe pamant, ca noi il cream. ;))
RăspundețiȘtergereSunt oameni care profita de altii prin diferite mijloace imorale, inumane, tocmai pentru ca sunt naivi, le-au acordat increderea si sprijinul. Doar ca de cele mai multe ori ne trezim prea tarziu, nu ne dam seama de raul produs din stadiul incipient. Apoi, uite-asa sunt oameni care nu mai pot avea incredere in ceilalti atat de usor si prefera sa gandeasca, sa priveasca de doua ori, care au tendinta de a privi partea goala a paharului si poate ca nu sunt pesimisti cum ii vad ceilalti, sunt doar realisti.
Din pacate, nu putem anihila fatarnicia, minciuna, intr-o lume ca aceasta, dar trebuie sa fim mai atenti. E trist ca mereu trebuie sa avem grija asta, pentru a nu suferi. Nu stiu daca se va intampla vreodata ca oamenii sa fie cu totii sinceri...
Da, numai ca vezi tu... teoretic oamenii sunt egali si au toti aceleasi optiuni. Practic insa... unii se nasc mai "egali" decat altii. Apoi, fiecare priveste lucrurile din perspectiva proprie. Sau poate incearca sa oglindeasca ceea ce vad altii la el...
ȘtergereUnii isi creeaza propriul iad, unii il creeaza pe al altora, altii muncesc sa construiasca raiul si tot asa. Majoritatea se trezesc prea tarziu la realitate, cum sustii tu.
Ca oameni simpli nu putem anihila nimic, dar putem invata sa luptam cu sau sa evitam astfel de "tactici" :)
Cata revolta se ascunde in spatele acestor randuri - cel putin, eu asa simt..
RăspundețiȘtergereAi dreptate, exista si revolta printre randuri. Revolta, repulsie, dezgust... si o lectie pentru cine o intelege.
ȘtergereDa, nu toti au invatat sa citeasca in adevaratul sens al cuvantului, de fapt, unii chiar nu pot patrunde in profunzimea faptelor.. sau.. poate, pur si simplu, nu le pasa?! Hmmm'.. sau.. sa fie imaturitate?! .fuga de responsabilitate?! Oh.. sunt atat de multe..
ȘtergereCam asa sunt unii: fie superficiali, fie indiferenti, fie imaturi, fie toate la un loc...
Ștergere