A calculat
cineva, vreodata, viata in toate aspectele ei? Probabil ca majoritatea
oamenilor ar spune ca de cele mai multe ori, au calculat. Au cantarit optiuni,
au estimat riscuri, au prevazut consecinte, au intampinat probleme. Din punctul
acesta de vedere, cei mai multi oameni au dificultati matematice: isi petrec
intreaga viata in cautarea x-ului, acea necunoscuta universala. Fie ca se afla
pe o harta, fie ca se afla undeva la orizont sub forma viitorului, a unei
persoane sau chiar a unui obiect, oamenii ar face orice sa rezolve ecuatia si
sa afle necunoscuta. Insa viata nu are numai necunoscute.
De exemplu, a calculat cineva, vreodata, de cate ori intra si iese pe usi? Iese pe unde intra,
intra pe unde iese, iar iese pe unde a intrat, iar intra pe unde a iesit si tot
asa pana cand iese si nu se mai intoarce... si ce e cu atatea usi, clante,
incuietori, butoane? Oamenii cinstiti oricum nu dau buzna pe proprietatile
altora. Iar cu cat inchid mai multe usi, cu atat deschid mai putine; cu cat
deschid mai multe usi, cu atat e curentul mai puternic si zboara lucrurile de
prin incaperile vietii...
Cat
despre oameni, ei au intotdeauna o varsta diferita fata de cea reala. Fie sunt
mai batrani si mai intelepti, ceea ce ii face „maturi” chiar daca in realitate
sunt doar niste copii, fie sunt mai tineri si mai necopti, ceea ce ii face
„copii” chiar daca in realitate sunt oameni care ar putea avea copii la randul
lor. Iar de la o generatie la alta, aroganta lor creste invers proportional
varste, astfel incat cu cat sunt mai tineri, cu atat sunt mai aroganti.
Pentru
a arata ca sunt mai mari decat par, copiii vorbesc urat si se comporta precum
huliganii in societate. Trebuie sa isi foloseasca organele ca semne de
punctuatie, iar daca nu intreprind diverse activitati cu membrii familiei celui
cu care discuta sau diferite obiecte care ii deranjeaza pe ei, nu se simt bine.
Au mai multe vicii decat majoritatea adultilor si se lauda cu performante demne
de invidiat, indiferent de activitatile pe care le-ar intreprinde. Evident,
restul persoanelor sunt doar niste fiinte cu mult inferioare lor, lipsite de
inteligenta si – logic – capacitatea de a-i intelege, caci ei sunt filosofi
innascuti, fapt care le creeaza si mai multa frustrare, pe care ei o numesc
"indiferenta". Adica lor nu le pasa ca oamenii au pareri negative
despre ei, dar au grija sa isi puna afise mari pe site-urile de socializare sau
sa imbrace tricouri cu mesaje de genul "nu imi pasa de cei care ma
barfesc". De mentionat ar fi si adolescentele minore care sustin sus si
tare ca „barbatul lor nu este cel care le spune „hai la mine acasa, iubito””,
ci „mergi acasa ca se face tarziu, iubito”, apoi posteaza pe profilele lor diverse
fotografii infatisand nuduri si activitati cat se poate de pornografice (in
limitele pe care le permite site-ul respectiv). Iar daca nu fac asta si nu au
un iubit, trebuie sa se laude neaparat cu faptul ca „sunt singure si pentru a
schimba asta, pretendentii lor trebuie sa fie al naibii de impresionanti”.
Adultii,
in schimb, nu vor sa arate ca sunt mai mari decat par. In general, ei trec
relativ usor peste perioada in care aveau nevoie sa isi confirme
personalitatea. Asta pentru ca au o personalitate deja formata si tot ce
trebuie sa isi confirme este ca pot avea pe oricine isi doresc si orice isi
doresc. Din nou, cu cat au mai multi bani, cu atat au mai multa incredere in ei
si capacitatile lor, intrucat „banii pot cumpara orice si pe oricine”. In lipsa
banilor, trebuie sa se bazeze pe propriul caracter. Astfel, ceilalti descopera
curand ca nu sunt tocmai „oameni de baza” si ca nu prea isi asuma
responsabilitatile in aceeasi masura in care emit pretentii. Totodata, astfel
de persoane au tendinta de a glumi foarte des si de a minti la fel de mult,
drept pentru care nu se poate sti niciodata exact cand sunt serioase si cand
nu, iar ele intampina dificultati in a-si pastra seriozitatea sau macar a-si
aminti exact ce minciuni au folosit si de ce...
In
mare parte, restul sunt cei care calculeaza si masoara totul, chiar daca
intr-un fel mai mult decat subiectiv. Spre exemplu, ei masoara iubirea in cate
cupluri vad si cat de fericite sau nefericite sunt ele, pentru ca ei nu au pe
cineva care sa le fie alaturi. Masoara fericirea in cat de mult zambesc
ceilalti si cat de fortat le este propriul zambet, incercand de fapt sa ascunda
tristetea din sufletul lor. Masoara timpul in cat de multe lucruri fac ceilalti
in vreme ce ei contempleaza diverse idei si observatii ori se pierd in negura trecutului
si amintirilor. Masoara viata in cat de multe realizari au ceilalti si cat de
pustie si lipsita de bucurii le este propria viata, promitandu-si de fiecare
data ca vor face mai multe si uitand promisiunea in fiecare „maine”. Au mereu
impresia ca ceilalti sunt mai fericiti in ignoranta lor, dar cu toate acestea
nu inceteaza sa masoare si calculeze totul. In final, se rezuma sa calculeze
doar cat de mult au trait si masurat degeaba viata de care altii au reusit sa
se bucure in fiecare clipa.
Fiecare
om incearca sa calculeze folosind numere naturale si operatii cat mai simple.
Insa descopera ca 1+1 nu este mereu egal cu 2, ci uneori chiar si cu 3, 4, 5 si
oricat de multe persoane apar in ecuatie, fie ca este vorba de o familie in
care apar copii sau o simpla legatura dintre doi oameni in care intervin si
altii... De asemenea, in momentul in care incep sa adune valorile din viata
lor, respectiv prieteni, familie, realizari, bucurii si motive pentru care sa
priveasca spre viitor zambind, pot constata cu uimire ca rezultatul se
transforma brusc dintr-un numar intr-o multime vida sau, mai rau, din pozitiv
in negativ. Astfel, desi totul pare simplu la inceput, ei ajung curand sa
lucreze cu numere complexe si operatii care depasesc capacitatile lor.
Viata
este ca un grafic sinuos, plin de curbe. Uneori urca, alteori coboara. In
anumite situatii sau perioade, oamenii pot avea impresia ca au atins limita
inferioara a curbei si nu de putine ori aceasta limita pare sa aiba o valoare
negativa. De obicei, fiecare limita este mai jos pentru ca dupa ea, trebuie sa
urce mai mult pentru a-si reveni. Si chiar daca in astfel de momente ar avea
nevoie de tot sprijinul pe care il pot primi, tocmai atunci apare cineva care
sa le spuna ca astepta de mult momentul sa isi exprime niste pareri nu tocmai
frumoase despre ei, cum ar fi ca „puteau face mai multe pentru ei, dar sunt
nesimtiti, nu stiu sa respecte oamenii, nu le pasa ca altii sufera, nu stiu sa
iubeasca si traiesc intr-o lume bolnava din care ii resping pe toti cu
atitudinea lor mizera, chiar daca toti le doresc numai fericirea si ar face
orice sa nu plece de langa ei”. Si astfel de cuvinte, adevarate sau nu, trag si
mai mult in jos curba aceea, pentru ca oamenii stiu ca nu au prea multe
persoane in preajma oricum, chiar daca le resping, le iubesc, le respecta ori
le pasa de ele sau nu... astfel apare alt paradox: oamenii nu stiu daca ii
resping pe ceilalti pentru ca nu ii vor langa ei sau pentru ca realizeaza ca ei
oricum vor pleca.
O
vorba inteleapta spune ca „socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din
targ”. Raportata la oameni, ar insemna ca toate calculele lor sunt relative si
viata, prin natura ei ironica, are tendinta de a modifica toate valorile pe
parcurs. Desigur, nimic nu este absolut si orice calcul este susceptibil
erorilor. Viata nu este intotdeauna logica, ci mai degraba absurda, astfel
incat orice matematica aplicata ei devine o matematica absurda. Iar oamenii nu
fac calcule si operatii folosind formule matematice, instrumente adecvate si
scriind totul pe hartie... totul se realizeaza in mintea lor, sub forma unui
gand, pentru ca gandurile sunt singurele suficient de rapide incat sa tina
pasul cu viata. Rezultatele, insa, vin sub forme concrete, exprimabile si care
nu suna intotdeauna bine. Oare de ce suna totul mai bine in gand decat in
timpane?
Matematica in general e absurda.
RăspundețiȘtergereSa-ncercam sa calculam limite din gandurile si emotiile noastre,din zambete si pasi,desirati pe drumuri...
Interesanta perspectiva :)
Ștergere