luni, 19 decembrie 2011

Sarbatorile intre Fictiune si Realitate


Sarbatorile de iarna si in special Craciunul sunt poate cele mai comerciale dintre toate sarbatorile. Originare din negurile timpului, pe cand lumea nu era culturalizata si tehnologizata, s-au transmis de-a lungul generatiilor in diverse forme pentru fiecare societate sau cultura.
In prezent, informatia si tehnologia se gasesc pretutindeni, gata sa satisfaca cerintele utilizatorului. Dar, ca orice necesitate, ele costa. Cu toate acestea, informatia si tehnologia au contribuit major la transmiterea si – oarecum – uniformizarea sarbatorilor. In timp, sarbatorile au devenit si ele comerciale. Au aparut diverse industrii si servicii legate de ele, de la banalele felicitari si decoratiuni pana la cadouri si vacante de sarbatori.
Figura centrala a sarbatorilor este Mos Craciun (sau unul dintre diversii lui corespondenti internationali). Acesta este – potrivit legendei – un batran carismatic care in Noaptea de Ajun trece prin fiecare casa din lume si lasa cadouri deopotriva copiiilor si adultilor sub bradul de Craciun. Dar si el a devenit un produs. Se poate gasi sub forma de decoratiuni, felicitari sau chiar actori care pot fi inchiriati pentru o perioada.
Ideea sarbatorilor este de a-i aduce pe oameni aproape de cei dragi. Familie, copii, prieteni, colegi, cu totii se poarta mai frumos in perioada aceasta. Isi fac cadouri, se impaca daca au fost certati, se strang in familie in jurul unei mese incarcate, merg in grupuri sa colinde si participa la diverse alte activitati de acest gen. Si cu totii par mai fericiti.
Toate acestea evidentiaza unele aspecte necunoscute pana la momentul respectiv. De exemplu, cadourile arata cat de bine cunoaste cel care daruieste persoana care le primeste. Reuniunile de familie pot aduce informatii noi despre membrii familiei sau chiar noi membri ai familiei necunoscuti pana in acel moment. Cadourile puse sub brad pot destrama mitul existentei lui Mos Craciun. Sau din contra, pot crea noi mituri. Superstitiile legate de Craciun pot induce anumite sentimente si speranta in inimile oamenilor, dar numai timpul va dovedi daca au fost sau nu adevarate. Totodata, o persoana poate afla pentru cine este cu adevarat importanta si cine isi aminteste de ea in aceasta perioada.
 Daca oamenii sunt singuri sau suferinzi, farmecul poate fi inlocuit de regrete. Si de multe ori ceilalti ii ignora, fiind preocupati cu cei apropiati. Exista si exceptii, cand din mila sau alte sentimente, cineva se gandeste si la cei mai nefericiti si incearca sa le aduca un zambet. Iar sarbatorile sunt cele mai bune ocazii.
Adevarul despre sarbatori este ca sunt ale oamenilor. Perfecte sau nu, originale sau nu, fericite sau nu, comerciale sau nu,  ele nu fac altceva decat sa arate natura umana. Iar daca unii oameni pot vinde orice, altii pretuiesc unele lucruri mai presus de orice. Si chiar daca unele lucruri exista doar in povesti, oamenilor le place sa scrie povesti. Totusi, sarbatorile,  la fel ca oamenii, sunt reale, chiar daca sunt inspirate de mituri si legende. Din pacate insa, ele se intampla o singura data pe an...

2 comentarii: