miercuri, 21 decembrie 2011

De Sezon


Primul lucru care trece cuiva prin minte cand se gandeste la iarna este zapada. Acea substanta alba, inghetata si efemera. Pentru multi, este asemuita unui praf magic, asteptat deopotriva si de cei mici, si de cei mari. Ea este cea care ofera farmecul iernii.
Zapada poate deservi multe scopuri, desi nu toate sunt utile sau fericite. De la simpla ei cadere la copiii care o transforma in bulgari sau la schiorii care parca plutesc deasupra ei si pana la blocajele in trafic si conditiile nefavorabile pe care le poate provoca, este iubita si urata in masura aproximativ egala.
Din zapada se pot construi labirinte, castele, cazemate, igluri, oameni de zapada si cate alte lucruri de diverse forme si dimensiuni. Insa toate sunt efemere ca si zapada care le alcatuieste. Se pot deforma, pot fi instabile sau se pot topi din cauza temperaturilor ridicate. Datorita acestei nesigurante li se acorda putina apreciere, fiind cunoscut ca nu dureaza mult in timp. Si la fel se intampla cu toate lucrurile a caror existenta sau utilitate pentru oameni este scurta.
Un alt simbol al iernii este bradul sau pomul de Craciun. Pomul de Craciun are rolul de a aduce lumina in casele oamenilor, dar si de a adaposti cadourile. La fel ca zapada, pomul se bucura de o apreciere moderata. Toti il admira pentru o scurta perioada, apoi este aruncat sau reciclat, pierzandu-si utilitatea. Asa se distrug paduri intregi pentru o simpla decoratie utila cateva zile.
Oamenii sacrifica atat de multi copaci pentru o sarbatoare in mare parte laica, dar cu conotatii religioase, desi in mod normal pretind ca ocrotesc natura si respecta creatia divina. In timp, unii au inteles acest aspect si au adoptat pomii artificiali, desi exista multi care ii prefera pe cei naturali din motive estetice. Insa nici pomii artificiali nu au o soarta mai buna. In preajma sarbatorilor sunt despachetati, montati si impodobiti, insa odata cu trecerea sarbatorilor sunt fie aruncati, fie demontati, impachetati din nou in cutiile lor si lasati intr-un colt, asteptand un alt an in care sa lumineze casa.
In unele parti ale lumii, de Craciun se sacrifica cate un animal. Fie ca este porc, curcan, oaie sau vita, pe masa de Craciun trebuie sa existe carne. Unii cresc animale special pentru a fi sacrificate de Craciun. Si ele se bucura de aceeasi apreciere conditionata: in timpul vietii, sunt vazute doar in functie de dimensiuni si greutate; dupa deces, sunt apreciate in functie de gust, miros si aspectul in farfurie. Iar dupa ce sunt consumate, se uita de existenta lor.
Oamenii au si ei alt comportament in perioada sarbatorilor. Cu totii isi amintesc de cei dragi, ii viziteaza, le fac cadouri sau le transmit urari sau macar se poarta mai frumos unii cu altii. Din nou, aprecierea de care se bucura este conditionata de cadourile pe care le ofera, urarile pe care le transmit sau reactiile pe care le au fata de ceilalti. Si in general, oamenii nu doresc sa fie singuri de Craciun sau Anul Nou, asa ca unii incearca sa atraga compania altor oameni pentru a nu fi singuri.
Pregatirile de sarbatori se fac mereu exhaustiv, de la banala curatenie pana la cantitatile uriase de mancare pregatite in diverse meniuri pentru mesele speciale. Intotdeauna casa trebuie sa fie curata si ordonata, iar masa incarcata. Nu conteaza ca in restul anului dezordinea domneste peste toata casa iar mancarea poate lipsi cu desavarsire. Conteaza ca eventualii oaspeti sa aprecieze ce vor gasi in cazul unei vizite, chiar daca aprecierea aceea nu va dura mai mult decat durata vizitei.
Toate acestea – frenezia, emotiile, pregatirile, bucuria si magia generate de zapada si de sarbatori – dureaza exact atat cat dureaza timpul in care se desfasoara. Apoi revin cu totii la vietile lor in care nu aprecieaza nimic, considerand ca tot ce au li se cuvine pentru ca au muncit pentru a-l obtine si restul este efemer si lipsit de valoare.
Oamenii au tendinta de a ignora lucrurile marunte care i-ar putea face fericiti tocmai pentru ca sunt marunte. In cautarea lor dupa valori, au renuntat, in timp, la orice valoare morala, spirituala sau culturala. Traiesc intr-o lume in care totul se masoara in bani, fie ca are un pret sau poate aduce bani. Totul trebuie sa fie obtinut cat mai usor si cat mai profitabil, altfel pare sa nu merite efortul. Asa ca sarbatorile de iarna pentru ei nu pot fi suma fulgilor de zapada, pomilor de Craciun, mancarurilor de pe mese si bucuriilor aduse celor dragi, ci costul lor material si efortul depus de ei pentru a petrece sarbatorile alaturi de cei pe care oricum nu ii aprecieaza daca nu prezinta interes. Si odata cu trecerea sarbatorilor, trec si interesul sau dispozitia de a fi mai buni. Luminile se sting, mesele se strang, oaspetii pleaca, curatenia si ordinea nu mai sunt necesare, resturile inutile se evacueaza si viata redevine monotona. In fond, sarbatorile sunt doar un sezon pe an... destul de scurt pentru a schimba multe si prea costisitor pentru a aduce multa bucurie tuturor.
Ceea ce uita oamenii cand procedeaza astfel este ca si ei sunt efemeri. Nimeni nu traieste pentru totdeauna si nu ia ceva cu el atunci cand se stinge. In cel mai bun caz, oamenii inchiriaza totul pe durata vietii pentru a fi mai fericiti. Insa fericirea este de cele mai multe ori aparenta si uneori, ceea ce isi doresc nu este si ceea ce le trebuie. Dar cu totii prefera sa poata cuantifica tot ce au sau tot ce fac, iar lacomia ii impinge sa creada ca niciodata nu e destul si pot obtine mai mult. Apoi se sfarseste si sezonul lor si sunt dati la o parte si uitati, asa cum au procedat si ei la randul lor.
Spre deosebire de sarbatori, oamenii nu au numai sezoane vesele, frenetice sau magice... si nici zapada care sa le confere farmecul. Tot ce au se afla in sufletul lor, iar atunci cand renunta la valorile spirituale, renunta si la suflet. Si nici un sezon nu poate aduce sufletul unui om inapoi...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu